
SIMȚI CĂ STAGNEZI, AI NEVOIE DE MOTIVAȚIE ȘI VREI REZULTATE MAI BUNE?
ÎN ACEST CAZ S-AR PUTEA SĂ AI NEVOIE DE UN ANTRENOR DE ALERGARE!
Cine sunt eu?
Sunt alergător montan de lungă distanță, antrenor certificat de alergare și ultramaraton și antrenor personal certificat. Am început să practic alergarea montană acum 8 ani și am participat la prima competiție în anul 2015. De atunci practic alergarea montană la un nivel competitiv și am terminat cu succes competiții de la 20 la 120km.
În ultimii ani am studiat și studiez cele mai avansate și mai noi metodologii și principii de antrenament, pe care încerc să le aplic cu succes în programele alergătorilor pe care îi antrenez.
Scopul meu este să ofer oamenilor educația, resursele, informațiile și motivația necesară de care au nevoie să practice cu succes alergarea pe plat sau alergarea montană. Planurile de antrenament sunt dedicate atât alergătorilor mai experimentați dar și alergătorilor la început de drum.
Cred că fiecare persoană poate să își transforme potențialul în rezultate reale. Este vorba despre muncă, motivație, răbdare, auto-cunoștință și un plan de antrenament structurat și personalizat. Scopul meu este să ajut fiecare persoană în parte să ajungă într-un mod cât mai eficient la împlinirea obiectivelor personale.
Planurile sunt 100% personalizate și dezvoltate în funcție de fiecare persoană în parte iar progresul este monitorizat pe platforma TrainingPeaks.
De-a lungul celor 8 ani de când practic alergarea montană am alergat aproape prin toate colțurile României, dar și prin țări precum Italia, Spania, Austria sau Turcia.
Printre rezultatele obținute în competiții se numără următoarele:
Locul I - Ultramaraton Ciucaș X3 (2018) - 105km/ 5000m+
Locul II - Ultramaraton 7500 (2017) - 100km/ 7500m+
Locul II și III - Ultramaraton Via Maria Theresia (2017/2018) - 81km/ 3300m+
Locul VIII- Capadoccia Ultra Trail (Turcia, 2017) - 118km/ 3500m+
Locul VII- Grossglockner Trail (Austria, 2019) - 50km/ 2400m+
Locul III- Maraton Scaunul Domnului (2021)- 43km 2400m+
Locul II- Brașov Marathon (2022)- 38km/ 2100m+
Locul I- Bucovina Ultra Rocks (2022)- 48km/ 3000m+
.jpg)

Certificări:

Planuri și prețuri
Planuri de antrenament personalizate în funcție de obiective, pentru orice distanță.
Scopul meu este să îți ofer resursele și informațiile necesare, educația și motivația de care ai nevoie să îți îndeplinești obiectivele, să alergi sănătos și să devii un alergător cât mai complet.
Planurile de antrenament sunt bazate pe cele mai noi studii științifice, principii și metodologii de antrenament.
Ce conține un plan de antrenament?
Stabilirea obiectivelor și crearea unui plan 100% personalizat în funcție de obiectivele și posibilitățile personale.
Call-uri lunare și analiza progresului la fiecare 90 de zile
Antrenamente de forță esențiale alergării.
*ADVANCED*
Asistență online la orice oră pe toată perioada colaborării.
Informații esențiale despre alimentație și echipamente.
Sesiuni de Warm Up și Stretching pentru recuperare optimă.
Grup privat de alergători pe WhatsApp. (Discutăm și ne motivăm reciproc)
Ședință precompetițională & plan de cursă.
*ADVANCED*
Posibilitatea de participare la tabere de alergare în grup restrâns.
Planuri disponibile:
PLAN basic
375RON/lună
15% reducere la plata în avans pe 3 luni.
375 319 RON/lună
1. Ședință inițială 60 de minute(istoric sportiv, istoric sănătate, obiective)
2. Stabilirea obiectivelor si crearea unui plan 100% personalizat în funcție de obiectivele și posibilitățile personale.
3. Asistență online pe toată perioada colaborării.
4. Planificare săptămânală a antrenamentelor.
5. Monitorizarea antrenamentelor pe TrainingPeaks.
6. Feedback săptămânal.
7. Grup privat de alergători pe WhatsApp. (Discutăm și ne motivăm reciproc)
8. Analiza progresului la fiecare 90 de zile.
9. Informații esențiale despre alimentație și echipamente.
10. Calcularea zonelor de efort.
11. Sesiuni de Warm Up și Stretching pentru recuperare optimă.
PLAN ADVANCED
550 RON/lună
15% reducere la plata în avans pe 3 luni.
550 467 RON/lună
1. Ședință inițială 60 de minute(istoric sportiv, istoric sănătate, obiective)
2. Stabilirea obiectivelor si crearea unui plan 100% personalizat in funcție de obiectivele și posibilitățile personale.
3. Asistență online pe toată perioada colaborării.
4. Planificare săptămânală a antrenamentelor.
5. Monitorizarea antrenamentelor pe TrainingPeaks
6. Feedback după fiecare antrenament. (+)
7. Grup privat de alergători pe WhatsApp. (Discutăm și ne motivăm reciproc)
8. Call-uri lunare și analiza progresului la fiecare 90 de zile.
9. Informații esențiale despre alimentație și
echipamente.
10. Calcularea zonelor de efort.
11. Ședință precompetițională & plan de cursă. (+)
12. Antrenamente de forță esențiale alergării. (+)
13. Sesiuni de Warm Up și Stretching pentru recuperare optimă.
Pentru rezultate optime și un progres eficient va trebui să colaborăm cel puțin 3 luni.
După completarea formularului de contact vom stabili o
ședință în care vom discuta
despre:
1. Istoricul tău
2. Ce fel de activități practici în momentul de față
3. Ce vrei să obții din procesul de coaching
4. Obiectivele personale pe termen scurt și lung
5. Principiile mele de antrenament
6. Cum sunt planificate și livrate antrenamentele
7. Modul de comunicare
8. Politică de anulare și plată

Cristian Pop
"Pe Alin îl știu de ceva timp, este un alergător pasionat și un bun prieten, la fel este și ca antrenor. Până anul trecut am alergat, ani întregi, fără niciun plan. Însă la sfârșitul anului 2021 l-am rugat să mă ajute cu un plan de antrenament în speranța de a-mi îmbunătăți motivația, timpii si de a alerga cât mai eficient. Am reușit să mă țin de un plan în perioada de iarnă și rezultatele au fost mai bune decât mă așteptam. Constat o îmbunătățire din toate punctele de vedere: eficiență, dinamică, tonus, motivație.
Mulțumesc!"
Cele mai bune rezultate:
Locul 1 și record de cursă Primavera Trail Race (16 km / 950 m+)
Locul 1 și record de cursă Transylvania 100 (21 km / 1070 m+)
TESTIMONIALE

Matei Galatanu
"Am început să lucrez cu Alin din dorința de a mă antrena corect și eficient. Deși aveam o bază în înțelegerea alergării și ceva experiență, colaborarea cu Alin m-a ajutat în mai multe moduri.
Prin antrenamentele bine structurate și susținerea continuă, am ajuns să ating performanțe personale într-un timp mult mai scurt decât aș fi preconizat, lucru care mă motivează în antrenamentele de zi cu zi. Am reușit să cresc volumul și intensitatea antrenamentelor și am alergat noi personal best-uri, atât pe șosea cât și pe trail.
De asemenea, îmi place dedicarea și implicarea pe care Alin o arată în orice context. El reușește să acorde suportul necesar fiecărui atlet cu care lucrează, lucru pe care personal îl consider esențial în alegerea unui antrenor potrivit.
Nu în ultimul rând, Alin mi-a oferit resursele necesare pentru a mă documenta în domeniul sportului: cărți, articole, blog posts și discuții deschise legate de acest subiect vast.
Partea cea mai faină este că analizăm constant progresul și primesc susținerea de care am nevoie, în special în momentele în care antrenamentele nu ies perfect sau obiectivele nu sunt atinse în totalitate. Îl consider pe Alin un prieten și recomand cu mare drag serviciile pe care le oferă."
Cele mai bune rezultate:
Locul 2 Bucovina Ultra Rocks 15k (16km / 630m+) Personal Best International Bucharest Semimarathon- 1:18:30

"Anul acesta am avut ocazia să fac antrenamente cu un antrenor, mai exact cu Alin Cîrdei.
Printre avantajele resimțite, în afară de progresul în alergare și de faptul că am stat departe de accidentări, a fost o liniște sufletească mare adusă de încrederea că fac lucrurile cum trebuie. Iar o vorbă de încurajare spusă la momentul potrivit, și-a avut și ea rostul ei.
Alin este o persoană caldă, competentă, care își dă interesul pentru elevii lui."
Cele mai bune rezultate:
Locul 1 și record de cursă msg Maraton Apuseni- Ultramaraton (87km / 4430m+)
Locul 2 și Campioană Națională Ultramaraton la Bucovina Ultra Rocks 4 Summits 88k (88km / 5230m+)