top of page
Poza scriitoruluiAlin Cîrdei

Cum să (nu) îți alegi un antrenor de alergare?

Actualizată în: 27 iun. 2023

Cauți un antrenor de alergare?

Care sunt lucrurile care contează cel mai mult la un antrenor?


Dacă la un moment dat vei lua în calcul să lucrezi cu un antrenor de alergare, și nu numai, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să îl întrebi înainte să începi o colaborare. Sau să te informezi de la alte persoane care lucrează cu acel antrenor despre experiența lor cu acesta.


Cu siguranță vei vrea să lucrezi cu un antrenor certificat, care a urmat niște cursuri și care are un anumit nivel de cunoștințe, așa că prima întrebare pe care ar trebui să i-o pui ar trebui să fie despre certificare/acreditare. Te poți interesa mai departe și despre cum are loc acea certificare și care a fost procesul de formare care a dus la obținerea acelei certificări.


Dar, o diplomă este doar un început. În orice domeniu, practica și continuarea educației fac dintr-un om un adevărat profesionist. Întreabă antrenorul ce face pentru a-și continua educația și pentru a fii la curent cu cele mai noi informații, practici, metodologii și principii ale domeniului în care activează. Este un antrenor activ? Participă la seminarii, conferințe sau cursuri relevante pentru domeniul în care lucrează? Dacă da, ești cu un pas mai aproape de a găsi un antrenor informat și competent.


Un alt lucru extrem de important este dacă acel antrenor practică această meserie full time sau este doar un hobby. Un antrenor care practică antrenoratul full time este cu siguranță mai informat, mai disponibil și mai implicat în procesul de antrenament și în colaborarea lui cu clienții.


De cât timp practică această meserie?

Experiența este importantă. Cu cât un antrenor a colaborat cu mai mulți sportivi și pentru o durată mai lungă, cu atât abilitățile sale și experienta de a înțelege nevoile și posibilitatile fiecărui client în parte vor fi mai dezvoltate. De asemenea, s-a confruntat cu scenarii specifice în mod repetat și are ablitatea de a te ajuta chiar și în cele mai dificile situații.


Cu câți sportivi lucrează acel antrenor?

Numărul sportivilor cu care un antrenor colaborează poate fi un indicator foarte bun în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite. De cele mai multe ori, dacă un antrenor oferă servicii de calitate, cererea va crește și numărul de clienți va fi mai mare. Dar, numărul mai mare de clienți poate fi, de asemena, doar o cifră a unui plan de bussines foarte bine pus la punct. Și aici intervine următorul lucru care te poate ajuta. Ce spun ceilalți oameni despre antrenorul cu care colaborează/au colaborat? Nu doar în testimoniale, întreabă-i și personal dacă ai posibilitatea, pentru a obține o părere cât mai sinceră.


Un antrenor care oferă servicii de calitate și care pune accent pe experiența individuală cu fiecare elev al său va avea mereu o limită în ceea ce privește numărul de persoane cu care lucrează. Dacă antrenorul pe care vrei să îl alegi lucrează nu un număr între 30 și 50 de alergători acesta poate fi un semn bun că serviciile pe care le oferă sunt de calitate. Dacă antrenorul susține că lucrează cu mai mult de 50 de alergători, cel mai probabil serviciile pe care le oferă suferă de multă automatizare, copy-paste și cel mai probabil sunt generalizate. Personalizarea și adaptarea individuală necesită timp, atenție și multă comunicare. Nu e prea realist să poți lucra cu 70 de oameni în același timp, indiferent de cât de workaholic ai fi, trebuie să faci un compromis.


Dacă tot întrebi antrenorul cu câți oameni lucrează, întreabă-l și dacă a mai lucrat cu oameni ca tine, cu nevoi asemănătoare și posibilități asemănătoare. E Important să știi cu ce fel de oameni are experiență acel antrenor și dacă a mai avut ocazia să lucreze cu oameni din categoria ta. Asta îl poate ajuta să te înțeleagă mai bine și sa te ajute mai mult în procesul de coaching.


Un alt lucru care contează mai mult decât numărul total de elevi ai unui antrenor este rata de retenție a sportivilor. Cu cât timp o colaborare este mai lungă, este mult mai probabil ca acel sportiv să fie mulțumit de ceea ce primește. Altfel, clienții vin și pleacă ușor și des. Dacă un antrenor își caută activ clienți prin postări repetitive, oferă promoții în mod constant sau perioade gratuite de trial este foarte probabil să aibă o rată de retenție foarte mică. Și acesta poate fii un semn destul de clar că acei oameni nu au fost mulțumiți de unele dintre aspectele colaborării.


Poate că sună nerespectuos, dar întreabă antrenorul dacă primești un plan prestabilit sau dacă planul este construit de la zero pentru tine. Suntem într-o constantă evoluție și cu câteva click-uri poți face minuni, minuni nu prea bune. Și din păcate există și oameni care pot profita de asta pentru un venit extra și vând planuri de antrenament "copy-paste" ca fiind personalizate.


Întreabă antrenorul despre cum sunt livrate antrenamentele: săptămânal, lunar? Primești direct planul integral pentru o perioadă de 3/6 luni? Dacă începi o colaborare cu un antrenor sau ai lucrat vreodată cu unul și ai primit planul integral în prima zi de colaborare e posibil ca acel plan să nu fi primit prea multă personalizare. Optează pentru un antrenor care îți livrează antrenamentele în pași, pe parcurs ce avansezi în planul de antrenament. Așa știi că acel antrenor este implicat activ și că îți ajustează și adaptează antrenamentele în funcție de cum ai performant în blocurile de antrenament anterioare.


Întreabă antrenorul despre comunicare: care este canalul principal de comunicare? Cât de des veți comunica? Cât de des vei primi feedback la antrenamente? La cât timp veți avea ședințele de analiză, și poate cel mai important, în cât timp îți va răspunde dacă ai nevoie de o schimbare, niște informații extra sau o lămurire în legătură cu un antrenament sau ceva ce ține de planul de antrenament. E normal ca să nu primesti un răspuns instant, dar dacă se întâmplă să treacă 3 zile și să nu ai un răspuns la o nevoie de moment, caută alt antrenor. Mai poți urmări cum îți răspunde antrenorul la întrebări, cât timp își dedică pentru a îți comunica lucrurile necesare sau dacă își schimbă stilul de comunicare după o anumită perioadă.



Cât de activ este acel antrenor și ce informații găsești despre el și despre serviciile sale pe paginile lui de social media?


Rețelele de socializare sunt canalul principal pentru educare, pentru expunere și poziționare ca un expert într-un anumit domeniu, și e locul care poate atrage cei mai mulți clienți.

Dacă antrenorul pe care dorești să îl alegi are pe Facebook și Instagram doar meme-uri si reels sau video-uri de pe tiktok, mai bine caută pe altcineva. Îți poti da seama despre calitățile unui antrenor, și a unui profesionist din orice alt domeniu, din conținutul pe care îl postează si oamenii cu care are contact. Dacă prin tot conținutul postat nu găsești și ceva de folos pentru tine ca sportiv, este destul de clar că interesele acelui antrenor sunt altele.


Poate contează mai puțin, și nu este neapărat o regulă generală, dar care este background-ul antrenorului cu care vrei să colaborezi? De unde vine? Este un fost sportiv, actual sportiv? Practică sau a practicat același sport ca și tine?


Să fii un antrenor bun nu e nevoie să fii și un alergător bun. La fel și invers, poți fi un alergător extrem de bun și să ai performanțe notabile dar să nu poți fi performant ca antrenor. Totuși, un om care are și experiență proprie în sportul pentru care oferă servicii de coaching poate avea un avantaj, pentru că știe în ce constă programul de antrenament și din cealaltă perspectivă. Dar asta nu îl face neapărat un antrenor mai bun decât un antrenor care nu a avut sau nu are o carieră ca sportiv.


În funcție de obiectivul tău, întreabă antrenorul tău cum vor arăta săptămânile de antrenament în prima lună, a doua sau a șasea. E important să știi la ce să te aștepți de la început, sau să reconsiderați împreună obiectivul dacă crezi că nu o să poți urma planul recomandat. Se întâmplă ca unii alergători să vină cu obiective exagerate, sau să fie pur și simplu ușor inconștienți. Un antrenor nu va face minuni, și un antrenor corect îți va spune dacă obiectivul tău este fezabil sau nu în funcție de nivelul tău, de experienta ta și de rezultatele anterioare.

E normal și se poate ca un antrenor să te refuze. Așa cum tu ai dreptul să alegi un antrenor, au și ei dreptul să își selecteze clienții.


Un antrenor cu experiență poate simți de la prima conversație dacă ceva nu se potrivește, și de obicei se confirmă mai târziu. Nu toate experiențele de coaching funcționează perfect, și am avut și eu experiențe cu oameni cu care nu am putut lucra așa cum aș fi vrut. Dacă antrenorul cu care vorbești nu îți dă cel mai bun vibe și ai o oarecare reținere în ceea ce privește începerea unei colaborări, contactează și alt antrenor, de obicei ședințele inițiale sunt gratuite, nu ești obligat să cumperi ceva pe loc. :)


Chimia contează! Dacă simți o conexiune cu antrenorul încă de la primul contact, stick to him/her!



Alte întrebări care ar putea să te ajute să înțelegi mai bine procesul de coaching, cum are loc acesta și dacă ți se potrivește sunt următoarele:

Ce contează mai mult? Cantitatea sau calitatea antrenamentelor?

Cum va fi măsurat efortul? Pe bază de puls, viteză, RPE?

Care sunt cei mai importanți indicatori că îmi fac antrenamentele așa cum trebuie?

De ce fac un anumit lucru într-o anumită perioadă? De ce un tip de antrenament și nu alt tip?

Cum îmi dau seama că progresez? Ce să urmăresc?

Ce pot face, ca sportiv, pentru a scoate tot ce e mai bun din această colaborare? Ce fac alți sportivi și funcționează?


E important să știi mereu ce faci și cu ce scop faci, fiecare antrenament ar trebui să aibă un scop. Știind cu ce te va ajuta un bloc de intervale chiar dacă ești ultramaratonist te va ajuta, probabil, să îi acorzi mai multă atenție și să fii mai motivat să faci acele antrenamente.


Ca să ai succes într-un plan de antrenament contează și antrenorul, dar mai mult contează ceea ce faci tu cu ceea ce îți oferă antrenorul.

Poți primi un plan de antrenament foarte bun, dar dacă nu îl urmezi așa cum ar trebui rezultatele nu vor fi chiar cele dorite.


Așteaptă-te ca antrenorul pe care îl ai să te ajute și să te îndrume în cele mai grele momente și să te motiveze atunci când ai nevoie. Dar așteaptă-te și să te corecteze, să te sfătuiască și să te învețe. Acceptă să fii învățat, chiar dacă poate ești sceptic că un anumit lucru va funcționa.


Ai încredere în ceea ce face antrenorul tău pentru tine, și fă ceea ce îți prescrie.

Șansele ca acel om să facă lucurile mai bine și mai corect sunt mai mari, chiar dacă ești un alergator cu multă experiență.


735 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Alătură-te comunității!
Fii primul care are acces la cele mai noi informații!
Află cum să devii un alergător mai bun, mai complet și mai sănătos din surse sigure.

IMG_7767.jpg
bottom of page