top of page

Cum ar trebui să revii la alergare după COVID-19?

Actualizată în: 2 mar. 2022

Avem deja peste 2 ani de când a început pandemia de coronavirus. Într-un fel sau altul toți am fost afectați de această perioadă, fie că am trecut sau nu prin boală.


În toată această perioadă s-au făcut studii pentru a afla cum ne poate afecta covid-ul pe termen lung și ce ar trebui să luăm în considerare atunci când vrem să reluăm antrenamentele. Institutul de medicină sportivă HSS a publicat chiar un ghid de revenire la activitate după ce te-ai recuperat de covid.


Nu prea am auzit alergătorii să vorbească despre efectele covidului asupra performanței, sau să acorde atenție felului în care organismul funcționează o perioadă mai lungă după recuperare. Asta e probabil și pentru că nu știm de la cine să luăm aceste informații.

Recuperarea completă după covid poate fi foarte vastă, unii atleți se recuperează foarte rapid iar la alții durează chiar câteva luni până la recuperarea completă, chiar dacă au avut simtome ușoare sau medii.


Eu am avut ghinionul să contactez covidul de două ori, la începutul anului trecut și la începutul anului 2022. La ambele infectări am avut simtome medii, cu febră, frisoane, dureri musculare și dureri de cap. De fiecare dată simtomele au durat în jur de 5 zile, crescând în intensitate în primele 3 zile iar apoi au început să dispară.


Ce ar trebui să știi dacă ești infectat cu covid?


Oamenii de știință au aflat că multe organe în afară de plămâni pot fi afectate de COVID-19 și există multe moduri în care infecția poate afecta sănătatea cuiva. În special, ei urmăresc modul în care virusul interacționează și provoacă daune inimii. Lucrul de care sunt îngrijorați se numește miocardită.


Pentru a evita stresul asupra inimii înainte de a fi complet recuperat, alergătorii nu ar trebui să înceapă antrenamentele la nivelul la care erau înainte. Pentru sportivii competitivi și foarte activi se recomandă minim 10 zile de recuperare cu revenire lentă la activitate și evaluarea de către un specialist medical dacă simptomele sunt moderate sau persistente.


Dacă nu ai prezentat simptome sau ai avut doar simptome ușoare, recomandările actualizate afirmă că este bine să revii la alergare pe cont propriu. Șansele ca virusul să îți afecteze inima sau alte organe sunt mult mai mici.


Totuși, specialiștii recomandă alergătorilor să acorde atenție dacă apar simptome cardiace clare atunci când revin la alergare după COVID-19, cum ar fi strângere în piept, dificultăți de respirație, puls foarte ridicat, senzație de amețeală sau chiar leșin. Toate acestea sunt indicii clare că nu ești gata să alergi din nou.

Dacă apar aceste simptome ar fi bine să contactezi un medic pentru o analiză amănunțită. În România poți să îți faci chiar gratuit o radiografie pulmonară după vindecare, și recomand asta dacă ai fost infectat cu covid.


Revenirea la efort pentru alergătorii amatori variază ușor în funcție de tipurile de simptome pe care le-ar fi putut avea (pulmonare, cardiace, musculo-scheletale, etc.), dar, în general, se recomandă revenirea la alergare după COVID-19 folosind regula 50/30/20/10.


În prima săptămână după vindecare, ar trebui să reduci volumul de antrenament cu 50%. Dacă acest lucru este confortabil și nu ai simptome noi, săptămâna viitoare redu cu doar 30%, urmată de 20% și 10% în a patra săptămână. Până în a cincea săptămână, ar trebui să poți relua antrenamentul la un nivel normal. Trebuie să acorzi timp corpului tău pentru a se vindeca. Asta va oferi mult mai multe beneficii pe termen lung decât încercarea de a forța atunci când nu ești complet recuperat.


Și, bineînțeles, în timp ce ești încă bolnav, indiferent de severitate, trebuie să te abții de la exerciții fizice. Dacă ai un test pozitiv, ideea este să aștepți, deoarece știm că simptomele evoluează, uneori pot evolua destul de dramatic după prima săptămână de la infectare. Odată ce știi că ai virusul, trebuie să te izolezi și să nu faci exerciții fizice.


La prima mea infectare a durat aproximativ 5-6 săptămâni până m-am simțit eficient și am putut să fac antrenamente de calitate. În primele 2-3 săptămâni de la vindecare am avut un puls mai mare cu 15-20% decât în mod normal, chiar și la cele mai ușoare alergări. Este important să nu grăbești acest proces, și să revii treptat la antrenamente normale.


Aceste sfaturi ar trebui luate în considerare la orice infecție virală, nu doar la covid.. Mai ales acum iarna, încearcă să ai antrenamente moderate și nu îți forța limitele. Dacă ești tipul de alergător care aleargă și când e bolnav, ar trebui să îi acorzi corpului tău timp de recuperare, nu pierzi nimic dacă nu alergi 2 zile. Majoritatea alergătorilor au o mentalitate de spartan, și asta e de apreciat, dar în unele momente trebuie să te gândești și la consecințe.


Săptămâna asta o să revin la antrenamente după a doua infectare. O să postez informații despre tot acest proces. Până atunci, stay safe!








644 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Alătură-te comunității!
Fii primul care are acces la cele mai noi informații!
Află cum să devii un alergător mai bun, mai complet și mai sănătos din surse sigure.

IMG_7767.jpg
bottom of page